Menopauza
Asculta Radio NeBunYa !
  Ce este menopauza? Definitia menopauzei
Menopauza inseamna oprirea spontana, completa si fiziologica a ciclului menstrual. Uneori aceasta oprire completa este precedata de tulburari ale ciclului insotite de tulburari fiziologice si psihologice, care sunt manifestari ale unei insuficiente secretii de hormoni estrogeni. Pentru aceste tulburari mai adecvat este termenul de climacteriu.

Cand apare menopauza?
  • Varsta la care apare menopauza este in medie varsta de 49 de ani, dar variatiile individuale sunt foarte mari. Probabil ca aceasta varsta este programata genetic si in mod cert nu are legatura cu varsta la care se instaleaza prima menstruatie.
  • Diagnosticul de menopauza este de regula evident si nu necesita investigatii. Totusi, in cazul pacientelor care nu au implinit inca 40 de ani, este bine ca diagnosticul sa fie confirmat prin dozarea unui hormon numit FSH (Foliculo-Stimulant Hormone). Desi este o stare fiziologica a organismului, sunt posibile anumite probleme de sanatate. Un control medical complet este de aceea indicat. Cele mai frecvente probleme asociate menopauzei sunt: bufeurile (85 % din femei), simptomele psihologice (65 %), dispareunia (60 %), atrofia mucoasei urinare insotita de simptome urinare (40 %).
  • Bufeurile inseamna senzatii de val de caldura sau senzatia de inrosire a pielii insotita de obicei de transpiratii. Nu exista complicatii, dar sunt prin ele insele foarte suparatoare. Apar cand te astepti mai putin si pot dura ani de zile inainte si dupa menopauza. Tratamentul medicamentos se poate face cu substante care actioneaza asupra reactivitatii vaselor de sange, de exemplu Redergin, Ergoceps etc. Medicina naturala este foarte eficienta si de obicei preferabila. Fitoterapia ofera un mare numar de plante cu actiune in bufeuri, de exemplu paducelul (Crataegus), Talpa Gastii (Leonurus), Iarba Pisicii sau Valeriana. Acupunctura si presopunctura sunt de asemenea foarte eficiente.
  • Simptomele psihologice care pot insoti menopauza sunt foarte variabile ca manifestari. Poate aparea neliniste, nervozitate, tulburari de somn sau, dimpotriva, depresie. In toate aceste cazuri un remediu homeopatic bine ales poate face adevarate minuni. Unele femei percep menopauza ca o adevarata infirmitate si pentru acestea suportul psihologului este foarte necesar.

  • Sexualitatea ta va fi afectata de menopauza?
    Dorinta, amorul si satisfactia sexuala sunt elemente naturale si importante pentru oricine, pe toata durata vietii. Totusi, in ciuda vointei noastre, o data cu trecerea anilor va avea de suferit si viata sexuala. Dupa instalarea menopauzei pot interveni unele modificari fizice la nivelul organelor genitale, modificari ce au efecte negative asupra raporturilor sexuale. Hormonii sexuali mentin elasticitatea vaginului si, in acelasi timp, stimuleaza secretia glandelor aflate in mucoasa vaginului (acestea asigura lubrifierea). Acum, cand acesti hormoni lipsesc, apar si consecintele: lipsa de lubrifiere a vaginului si elasticitatea scazuta a acestuia, probleme din cauza carora raportul sexual devine dureros pentru femeie. In acelasi timp, dorinta sexuala, la intretinerea careia hormonii jucau un rol esential, se diminueaza sensibil la unele femei. Si totusi, menopauza nu inseamna nici pe departe sfarsitul vietii tale sexuale. Un tratament hormonal bine ales iti poate reda sexualitatea de altadata. Sau, daca nu optezi pentru terapia hormonala substitutiva, poti alege un remediu local, cum ar fi gelul de lubrifiere sau un tratament hormonal cu actiune strict locala
    Comentarii